aseară a venit luna nouă, din nou,
nevăzută, neagră ca moartea, a înghițit soarele,
pământul, nu putea mișca un deget,


dragul meu, azi noapte, am avut un vis francez,
la fel de real ca ceapa
când ne făcea să plângem, dezbrăcându-ne lângă piramide,
(în timp ce localnicii cărau ulcioare cu lapte, mergeau la ”souk”)
și, după, am fumat -
două pahare tăvălindu-se pe podea, gata gata să ne-nghită,
fumul nu se ducea nicăieri,
părea să aștepte în cameră,
nici măcar nu se ridica în tavan, - trăgea cu urechea …
puteai auzi un ac căzââââând,

am fugit afară să verific dacă bate vântul,
pădurea, goală goluță, învelită în brumă,
nu scutura nici o ramură, de parcă
se odihnea în puf de lebădă, fără să respire,
aștepta cântecul bufniței,
ce altceva ai putea aștepta în pădure,

un cuib gol încă doarme în vârful copacului -
pe drum, mașinile fac zgomot,- nu mai e vis,

din depărtare răsună țipâtul gâștelor,
mă gândesc:
- ce bine că unele păsări nu migrează