locui-voi în inima ta
atâta timp cât inima
nu ți-o vei cârmui prin războaie

te pot ierta
așa cum rândunica iartă iarna
când se întoarce la cuib

ai putea învăța un nou alfabet
în care consoanele și vocalele
aspiră împreună spre cântec

admite, doar admite
că te mustră conștiința
e semn că Dumnezeu
este încă în tine

primul lucru pe care școala vieții
te învață e să plângi
iar cel mai greu naufragiu
este pe marea dorurilor neplânse

nu te teme dacă lecția se repetă
"experientia docet"
lacrimile sunt fructele
care cad din copacul iubirii
atunci când copacul
se unește cu cerul

știi bine,
"e fructu arbor cognoscitur"
o furnică se cațără pe umărul tău
pesemne ești roditor încă

nu-ți otrăvi sângele
sângele e marea prin care
gândul trece precum Moise
în căutarea poemului

înțelepciunea, de unde vine ea?
piatra se lasă lovită de valuri
dar biruiește prin liniște

fii ambasadorul razei de soare
când surâzi
sărută iarba în rugăciune
ea este gardianul
eternului vis

nu-ți alunga umbra
dar domesticește-o
cineva trebuie să-ți țină de urât
când vei fi singur

îmbrățișează ecoul
și vei simți depărtările
chemându-te la sânul lor primitor

timpul n-a trecut în zadar
la albul tâmplelor tale
un ghiocel vestind nemurirea