Marta înfigea zilnic întrebarea asta în capul meu/ cum își punea sieși
o agrafă-n păr privindu-mă din marginea de vest a oglinzii
locul ei preferat pentru descărcări electrice
simțeam că i se perpelește-n cuvinte un soi de disperare
a abandonului (spune el și mi-e clar că îi voi deveni confidentă)
Marta era bună
la pat știa o sumedenie de trucuri/ intuia
când sună alarma și pentru ce
topea distanțe cum topește soarele troianul suprapus
peste un drum național
în plus Marta făcea o budincă de sfeclă roșie din care se scurgea siropul
ca sângele porumbelului din gura unei pisici flămânde
mirosea bucătăria a sălbăticiune
pe mine Marta m-a făcut fericit de două ori
(spune el și văd cum îi plesnește nasturele cămășii
în dreptul inimii în timp ce mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
am fost fericit prima oară când am contemplat-o
părea a treia replică a Monalisei
cu unghiul buzelor sale indecise între zâmbet și întristare
cu părul ei lung și fața acoperită de o paloare nepământeană
cu mâini încrucișate într-o nedumerire mai mare decât antebrațele unui zeu
o clipă am crezut că s-au încurcat în definiția dragostei-fulger
sau cum îi spun francezii coup de foudre
a doua oară am iubit-o pe Marta când m-a părăsit salvându-mă
de la o moarte sigură
pentru că (spune el și eu mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
absența acestei femei înseamnă ocupația mea constantă/ slujba
din care-mi plătesc taxe și impozite
amenzi
iar în weekenduri
câte-o beție cruntă până-ncep să vomit bucăți din trecut
umplu podeaua iar când dau să plec/ oricât m-aș feri
tot nimeresc în băltoaca vreunei amintiri cu Marta
chiar /nu știu unde-o fi locuind acum
într-o casă mică plină de plozi și de păianjeni/ ori într-una mare
în care îți pierzi umbra prin saloanele cu mobilă stil
poate că Marta a devenit peretele despărțitor
între un el și o ea
peretele ăla în dreptul căruia ridici piciorul și-ți pui talpa
ca pe o amprentă să se vadă că ai trecut pe-acolo
acel perete unde graffiti ține loc de revoluție și de cugetări postume
Marta/ despre care n-am mai aflat nimic
(spune el și-i plesnește încă un nasture de la cămașă)
femeia asta
Marta
este celălalt capăt al funiei
fără ea n-am cu ce să-mi spânzur tristețea de lustră
(tac și-n tăcerea mea sclipesc adevăruri care mă termină)