în orașul mic în care toată lumea se cunoaște
locuiam seara parcul cu dragostea noastră
acolo am râs am plâns si ne-am sărutat prima oară
și nici unul dintre noi nu credea în Dumnezeu

nimic nu mă asigura că o să îmbătrânim împreună
vedeam cum între noi o țesătură invizibilă
dădea lumină unui soare imaginar
cerul mai gri decât orașul cobora peste noi
cu parcul martor al dragostei și nebuniei noastre

se pare că mâinile mele au ceva de-a face cu tristețea
o frământă mereu ca pe un aluat proaspăt
pasiunea mea delirantă mă leagă de stele
ea este ceea care strălucește în mine
și uneori seceta
în rest sunt doar o călătoare rebelă între două lumi