pe vremea cînd încă locuiam în mama
nina simone se afla în clubul Hippopotamus din New York
eu nu plîngeam, ea nu cînta, aveam amîndoi o viață
mie îmi era bine, ei nu-i era, dar nimănui nu-i păsa

vîntul sălbatic nu se mai domesticea, nu era clar nici pentru mine
nici pentru ea ce urmează să fie, dar la o oră tîrzie a apărut david bowie
care concerta acolo, așa suntem toți, veniți din lumi diferite
cu același scop, să remodelăm sentimentele, să redecorăm liniștea

nu ești nebună, i-a spus david, ninei, e primul lucru pe care vreau să-l știi
de acolo de unde vii, suntem foarte puțini
suntem dificili, imprevizibili, instabili, dar suntem profunzi
transpirăm ca plantele, în aer rece, nu la căldură, ne hrănim cu dragoste
nu cu ură

suntem izolați în gîndurile noastre, suntem izolați prin creație
și prin emoție, lumea nu înțelege, noi aparținem lumii fără ca lumea să ne aparțină
suntem ca plantele, firavi, și nu suntem ca ele pentru că nu avem rădăcini
nu ne tragem seva din pămînt, respirăm din sălbaticul vînt

creștem pe un munte închipuit, îl pietruim cu fiecare trăire
nici nu există alt drum către nemurire, nici nemurirea nu există
e doar o dorință a celor care nu înțeleg schimbarea, asta suntem noi
din rîuri, pîrîuri, din ape mici și lacrimi faci marea

primul lucru pe care vreau să-l știi e că nu ești nebună, a zis bowie
și nina și-a adus aminte de unde vine și a scris pe clapele pianului mulțumesc
eu m-am născut și am aflat că a mulțumi pentru venirea pe lume
e un dar ceresc

nu vii doar din părinți, vii din sentimente, nu să tunzi iarbă
ci să o faci să crească pe soarele rece, cu dinți ca frigul, tu ești străinul
care ajunge cel mai bun prieten cu moartea, tu ești lîngă înfrigurat, noaptea
știi cum mă simt în înalt, știi cum sunt în adînc

cu inima mea pot face orice să zboare, pot face și inimile să zboare
din colivia piepturilor și asta să nu mai pară o boală
desacralizez tot ce e sacru, avem o nouă religie, să plîngem, să plîngem
numai de bucurie

m-am născut cînd nina a aflat de la viață că există schimbare
cînd cuvintele lui bowie valorau mai mult decît orice mobilă, decît orice ikea
ca un păcătos din care iese lumină, deplină
m-am născut să spun că moartea e goală, dar viața e plină.

amamamamma mamammamma mamamamama
eee aaaahhh, amamamamamama mamamamma
sunt un păcătos din care picură lumină
moartea e goală, goală, dar viața e plină.