I.
prietenul meu poetul costel m-așteaptă în prag are mâina dreaptă legată cu otgon de vapor de toate femeile care l-au vizitat noaptea în somn și i-au lăsat pe corp urme de gheare și colți vino îi zic corăbiile cu absint au ancorat la crâșma din colț să călătorim spre țărmuri nemaivăzute pline de făpturi fabuloase dintr-un alt regn poate cynocephal împreună vom alerga prin nori de absint poate rom până ce sectoristul ne va amenda că zburăm prea jos și ne va trimite spre damasc poate canal

II.
prietenul meu poartă ochelari de orb poate cal să nu i se vadă flacăra oxiacetilenică cu care sudează aripi făpturilor ce ne populează plămânii ne taie respirația poate lumina în bloc văd trecerea de pietoni cum se preschimbă în clape de acordeon orașul întreg dansează cu un lung ocol pe la ecuator începe festivalul de samba și întreg blocul anul este mutat la ecuator cu tot cu tot cu poetul costel care ne pune faianța în baie locatarii se plâng că din pereți se aud gemete și ai putea fi tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi într-un zid spune d-zeu cu vocea inconfundabilă a lui cărtărescu care pretinde că toate femeile sunt trandafiri alțiiți pe creierul său

III.
p.s. am de acolo de la festivalul de samba un selfie cu ei cu d-zeu cărtărescu și prietenul meu imaginar poetul costel despre care se spune că e căutat de sectorist pentru reconstituirea nopților în care toți plopii fără soț au trecut dunărea înot