NOTA AUTORULUI:
Înainte de a citi textul de mai jos, trebuie precizat că, scriindu-l, am recurs la un stil poetic simplu, diferit de restul versurilor mele publicate. Nu este o scuză, dar în poemul ce vi-l prezint acum m-am adresat în primul rând copiilor, tuturor elevilor români, datorită faptului că, recent, în școli, orele de istorie s-au împuținat mult sau au dispărut complet. De aceea, mulțumindu-vă pentru înțelegere, de data aceasta a trebuit să scriu pe înțelesul școlarilor, recurgând deci la o versificație mai simplă, nepretențioasă, la un limbaj poetic descriptiv, din vorbirea comună, cu scurte detalii biografice, insistând mai mult asupra operelor acestui autor despre care imensa majoritate a elevilor de astăzi știu prea puțin sau nu au auzit deloc.

Cristian Petru Bălan

LIVIU REBREANU

În Târlișua s-a născut,
Într-o zi de noiembrie, un bebeluș plăcut:
Primul dintre cei paisprezece prunci,
Ai familiei Rebreanu, ceva normal pe-atunci...
Din Maieru-au pornit mutați la Năsăud,
Într-un decembrie aspru, pe un viscol mare, crud.
Și de la zece ani băiatul cu sârg a studiat
La un liceu liceu de frunte care l-a premiat.
Apoi, doi ani, „Gimnaziul grăniceresc" urmează,
și-apoi o școală din Bistrița-abordează.
În Sopron, "Școala Reală Superioară" începe,
și-aici planuri frumoase de viitor concepe.
În armata austro-ungară, sublocotenent devine,
însă la Gyula, scrisu-i dă forțe mari, depline.
Cinci povești în maghiară va scrie cu mult zel,
Dar din armată pleacă având un nobil țel.
În 1909 la „Luceafărul" aflăm că-a debutat
cu o nuvelă, „Codrea" , fiind sincer lăudat.
Venind la București, în revista „Convorbiri critice" începe,
unde poeme, critici și teatru des concepe.
Cu proză și cu drame creația i-a crescut,
și-n „Pagini literare” mai des a apărut.
O carte de-nceput le-o dedicase fraților:
Cartea era romanul „Pădurea spânzuraților”.
Apoi un alt roman cu titlu scurt „Ion”,
despre țăranul simplu, în gafe campion,
un om nemulțumit și furios pe lume
că nu avea pământ, - grea nedreptate-anume!
Ca militar, Rebreanu simțea un mare chin,
fiind sublocotenent, la regiment străin:
în Budapesta-n Gyula, tocul i s-a-nvârtit,
scriind în ungurește cu-n stil desăvârșit.
De fapt, în românește a debutat cu „Codrea”
un tip de țăran - și el c-o viață grea...
„Luceafărul” -i revista din Sibiu ce-o dă ca știre
la rând cu „Răfuiala”, „Nevasta” și- „Ofilire”.
Cu fiece cuvânt, el umple cărți cu viață,
Cu mari necunoscute, cultura ne-o dezgheață.
Operele lui sunt hrană în timp ce le citim,
precum sunt „Jar”, „Calvarul”, „Răscoala”, căci le știm.
Dar ele-s mult mai multe să le-nșirăm pe-o ață,
Căci timpul de citire nu ne-ar ajunge-o viață -
precum mai sunt „Norocul”, „Ciuleandra”, „Catastrofa”,
„Adam și Eva” , „Teatru” - deși nu-s limitrofa.
„Cuibul de vise”-i alta, alături de-„Amândoi”,
De multe reportaje și de poeme noi...
Oricum privindu-i proza, din orice unghi apare
Că din toți romancierii Rebreanu-i cel mai mare!
Desigur, mari propuneri veneau cu măreție
Și-n urma lor, cu cinste, intră-n Academie.
Dar mult sleit de trudă, bronșită și-emfizem,
se stinge-n Valea Mare ca un erou suprem.
La Cimitirul Bellu mormântul lui tronează
Unde din țara-ntreagă mulțimi îl vizitează.
Prin scrierile lui comori ne-a dăruit...
De-aceea acest geniu pe veci va fi iubit !

Glen Ellyn, 25 febr. 2025