îți închid ochii cu buzele, cu genele mele trecînd prin ale tale
ca două sunete care aprind același întuneric
oriunde te vei duce, de vei vedea o mie de biserici
în o mie de biserici voi merge, de vei vedea o mie de morminte
în o mie de morminte te voi urma, dragostea mea.

dacă apuci spre întuneric în urma ta voi fi,
nu să aprind lanterna, în urma ta voi fi ca ecoul pașilor tăi
să lovească în mine, să știi că e cineva în spatele tău
care merge cu tine pînă la capătul nopții, nu vei fi singură
cînd străbați întunericul, mereu cu tine voi fi.

dacă vrei să fii o creatură a vîntului și eu voi fi
voi atîrna de tine cum unele frunze nu se desprind de copaci
asemenea ploii voi fi, împărțită în dureri și fericiri
doar că tu vei merge înainte cu fericirea iar eu
voi tîrî după mine durerea, asemenea ploii vom fi

tu, de vară, în care ecoul strigătului meu se pierde în abur
eu, de iarnă, cînd imaginea ta îngheață pe chipul meu, nu contează
oriunde vei merge, voi fi cu tine mereu.

dacă vei alege să mergi prin cele mai intime gînduri ale mele
dacă vei vrea să urli la stele, eu te voi asculta și voi fi
la o atingere în urma ta.

inima ta e poarta către religie, sunetul pașilor tăi e drumul
putem închide ochii, putem merge cît de adînc e întunericul,
cînd mă vei privi, la capăt de drum, vei ști
că am fost cu tine mereu.

că am fost cu tine mereu.