te caut, poezie
sub aripa egretei albe
în nesomnul Crișului Repede
în pădurea de lângă micul meu cartier
sub frunzele moarte
în visele ierbii, sub podul
pe care trece trenul
fără să-i pese de întrebările mele
în umbra care niciodată
nu mi-a spus "te iubesc"
în aerul rece de toamnă
în plânsul dulce al cerului
în ochiul ager al lunii pline
în lacrima ce stinge
ultimul muc de țigară
în rănile mele te caut
când rănile mele vorbesc
pe limba sângelui cu apusul

te caut cu bătăile inimii în tăcerile abisale
te caut cu sângele dând năvală
în lumea viselor sterpe
te caut cu unghiile
râcâind varul de pe pereți
te caut în creierul meu
azil pentru bătrânele amintiri
te caut după perdelele nopții
enigmatică și mult dorită vedenie
te caut în strigătul de fum
al caselor înghețate
în pletele sălciilor plângătoare
în gura mută a oglinzilor
așa cum părintele
își caută copilul pierdut

dați-mi o cană cu apă, vă rog
să-și dreagă sufletul vocea
îmi vine să sorb soarele
ca pe-un gălbenuș crud
tristețea mi-o execut
cu împușcăturile râsului
HA, HA, HA
e prea devreme să împietresc
pe soclul singurătății
ceasornicul mă privește
ca o mare cu valurile în dezmăț
simt că oceanul hârtiei vrea să nască
o nouă insulă de cuvinte
poate te voi găsi acolo, poezie
ca pe-o comoară în adâncul
cuvintelor nisipoase

am obosit un pic
dar pixul mă împinge
ca un gondolier pe canalele
caietului de dictando
muzica, precum Amazonul
îmi inundă jungla cărnii
te caut, te simt, te zăresc
ești la o aruncătură de lacrimă
la o aruncătură de stea căzătoare
îndeplinește-mi dorința
lasă-te cucerită de imperiul
focului meu lăuntric
lasă-te sedusă de parfumul amintirilor mele
fii cu mine, întregește-mă
umple-mă cu misterul dragostei tale
vreau să dansez pe axul transcendenței
vreau ca aștrii și ochii mei
să-și întretaie orbitele
vreau să cutreier întreaga
dimensiune a misterului
vreau să mă pot întoarce la punct
pentru a rescrie existența

ce te oprește să fii a mea întru totul?
m-am săturat de lungile așteptări
m-am săturat ca luna
să-mi însângereze privirea cu secera ei
m-am săturat ca umbra
să mă jefuiască de viață la orice pas
m-am săturat să fiu robul
propriei mele tăceri
m-am săturat de gustul pietrelor
de travestirile timpului
de promisiunile norilor
m-am săturat să mor zilnic
și să renasc doar pentru a muri

până când, până când, până când
acest cataclism al durerii
această luptă continuă cu morile de vânt
acest bir plătit prin speranță
utopiei, nimicului?