Plânge iarba sub pași goi,
Plânge cerul, plângem noi,
Munții tac în umilință,
Țara geme-n neputință.

Tinerii au plecat din țară,
Drumul greu îi înfioară.
Iar bătrânii-n case goale
Singuri stau și plâng cu jale.

Subjugată, fără glas,
Èšara pare-un trist popas
Pentru hoți și trădători,
Pentru legi fără valori.

Ape, aur, tot se vinde,
Țara tace și înghite,
Că de hoți nu are loc
Și nici forță, mai deloc...

Cine-o plânge? Cine-o strigă?
Cine-i rupe lanțul greu?
Până-n ziua ce-o să vină,
Până atunci... plângem mereu.