între mine și umbră
doar absența îmbrățișării
mă așez cu prezentul
la o cină romantică
și prezentul îmi spune:
- dacă boala te rupe în două, fii pâine!

evident, omului, amărâtului
îi rămân firimiturile...

privesc pe fereastră
Luna își ascunde obrazul
de cealaltă palmă a Lumii
mă prefac și eu că visez
printre genele mele surprind
trădarea trădărilor
prezentul mă vinde trecutului
pentru durerea de mâine
o foaie pe care nu scrie nimic
cu excepția numelui meu

să mă prefac că mor e zadarnic
pulsul mă dă de gol
chiar și-n fața celei mai îndepărtate
dintre stele

mda, am alergat toată viața
după himere
până mi s-a mărit inima
cică nu e boală, spun doctorii
pot primi în mine
o sută de oameni fără inimă
îi voi salva pe toți de la moarte
sau poate că nu
poate că voi muri eu
de o sută de ori
cine știe?

iată unde am ajuns
de la absența îmbrățișării
într-o logoree metafizică
iată cum se schițează
noua mea înfățișare
noua mea incapacitate
de a fi eu

ce pot face
dacă mi-am rupt mâinile
trăgând după mine
saci de memorii, saci de cărți
de nu mai pot deschide cartea
propriei mele fericiri?

cum să citesc fără mâini
cum să scriu fără mâini
cum să repar ceasornicul care
ține spirala captivă?

mă lipesc cu pieptul
de sticla rece
tic tac, tic tac, bate inima mea
într-un gest disperat de resuscitare