natura se scaldă în propria-i blândețe
ca într-o baie fierbinte cu petale de crin
când aerul capătă un parfum nou,
când frunzele conturează universul din plin.

un vâjâit rece se strecoară în cuiburile rândunelelor,
anunțând o sosire și-un îndemn spre plecare.
sufletele lor îngrijorate părăsesc lăcașul îndrăgit.
pădurea tremură de vântul rece ce o străbate,
pătrunzând în fiecare miez de creangă.
frunzele cu un puternic miros ruginiu
se desprind cu gingășie de coroana iubită,
adiind ușor într-un cântec trist pe pământul putrezit.

e toamnă...
o toamnă scăldată în pulberea aurie
risipită de aripile îngerilor,
în încercarea lor de a zbura, colindând nadirul.