Nu e umbra de pe geană,
nu e fulgerul din rană-
e Lumina din oglindă
înălțată să m-aprindă;
îmi e firea tulburată
calea nemaiașezată
o afundă-n neființă
o nefostă suferință;
va veni, va spinteca
sinele cuprinderea?
Întîlnesc în neîmplinit
reflexe de infinit
rădăcini în neclintire
flori nefoste-n înflorire...
Cum deschis-au porțile
în vîrtejuri roțile?