în aură privighetori




tăcere a singurătății noaptea
fâșiile ceții spre zori
de pe pisc poezie cât vezi auzi și mai mult
aspirând trombe marine
din miliarde de neuroni căliți în focul vulcanic
cu nevăzute guri peste guri cu mii de ventuze
prin geroase vămi mă soarbe neantul
nisip scrum cenușă-n gâtul clepsidrei
incandescent curcubeu
din negru în alb eternă reîntoarcere a spectrului
linii umbre benzi dungi puncte dâre cercuri
urme ale lumii închise-n tăcere
vocale-culori
în aură privighetori