Primiți-mă, plecată ieri, revin
cuprinsă de trecut, dar mai aproape
de iarbă și pământ, de nori și ape
mi-i universul de pe umeri plin

Să ies din piatra vremii am dorit
fir de nisip să trec prin crăpătură
lăsând în urmă geamăt, frică, ură
m-am îmbrăcat în proaspăt răsărit

Cu plânsul nopții pietre am topit
de simțuri învechite-n beciul minții
am scris cu suflet alb să vadă sfinții
și pene pentru zbor mi-am pregătit

Era un vis de început divin
apus întru o nouă-nfățișare
din bezna firii triplă înălțare
în Tată, Fiu și Sfântul Duh. Amin!

La poarta lumii bat, dar e închis
și paznicul e surd de când se știe
petrec ai mei de zor agonie
și nu aud ce încă am de zis

Mă-ntorc în vis din nou să mă ascund
de iureșul pornirilor deșarte
mă las cuprinsă de o altă moarte
și fire mici de iarbă mă pătrund...