Rețetă pentru romatism și friguri de țară


Se ia cam un căpeț de floare de fân și se varsă într-un tuci cu apă
clocotită, luată din dogoarea focului din vatră și lăsată puțin
pe marginea plitei, o căntuță de apă, cam cinci-șase litri.
se pune floarea de fân cum ai pune de ceai, că tot un ceai este...
pentru oasele bătrâne, să bea și ele, săracele.
dacă tot ținură minte iernile găsite pe drumuri.
dar acum, de data asta, să nu puneți zahăr, ci numai niște sare.
de nu aveți din aceea, de drob, puteți slobozi și de asta nouă,
de import, ultrafină.
oaselor, în general, le place să bea sărat, cică sarea trage. o fi...
și, după ce lași un timp tuciul acoperit,
cam cât să te duci până peste drum la ai vecini,
să vezi ce mai fac, sau ce mai bagă mâine în oală,
ori să afli ce cârcote mai au prin casă, pui soluția în lighean
și-ți bagi acolo picioarele, încet de tot, și le miști ușor,
cum ai căuta ideile noaptea,
numai să le vezi care pe unde mai dorm, fără să fie trezite.
bei vin fiert, iar, dacă mai ești și singur în casă,
te pui pe cântat. un cântec mai vechi...
și-ți aduci aminte, încet, de când erai mai tânăr,
cum în urma ta căzură frunzele moarte,
cum înaintea ta ai tot așteptat să le auzi foșnind.


și dacă acestea nu sunt de ajuns, te duci și te culci,
pentru că, oricum, doar asta îți e la îndemână...