Să nu tocești cu rațiunea simțurile,
Și să nu acoperi frumusețea celor privite,
Care spre desfătarea inimii ți se dăruie.

Ci între minte și viul pulsând în lucruri
Să pui cuvântul, în care Liturghia iubirii
Naște lucrarea unitară și simplă a firii.

Iubind pe Dumnezeu, să te lași purtat
Pe aripi de har, în altarul luminii,
Mai presus de ceața așezată de patimi
Pe puterea străvăzătoare a sufletului.

Curățit, chipul ți se va slobozi
Din vălul întunecat al împotrivirii,
Întors ca un ochi însetat spre raza Dumnezeirii.

În gest de închinare, să-ți umpli vederea
De tot mai multă taină, ca în uimire răpită
Să afli odihna în împărtășirea de Duhul.