...acasa.
pentru ca nu este nimeni la capatul firului
iar soaptele care se aud sunt voci înregistrate
dincolo de peretii zilei
un râu de voci pierzându-se în imensitate

nu o să te mai invit niciodată în orașul subteran
din iluziile noastre
pentru că n-o să ajung niciodată
pentru ca este întuneric și plouă
iar apa șterge urmele ca și timpul
când te întâlnesc pe marginea soarelui
din zâmbetul tău

sunt clona glonțului prin aripi de înger
sunt ecoul oglinzilor care mă privesc
sunt fumul incantațiilor în fiecare țigară aprinsă
lângă pianul dezacordat pe fața nevazută a Lunii
sunt drumul care nu duce nicaieri într-o noapte oarbă
de la începutul lumii cu tine
având gustul tau.