agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ ăștia care nu au murit, bătrâne nichita, îmbătrânim la fiecare aniversare a ta
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-27 | |
27 noiembrie
tu erai mai aproape cu 12 luni de mâinile învățate să te crească o îmbrățișare se rostogolea pe șinele din suflet repede ca un fum purtat din fereastră-n fereastră mi se părea că e singura gară în care aș fi putut să cobor și unde oamenii ar fi văzut că nu mai dorm că merg normal pe stradă, fără să mai sar într-un picior de fapt, fiecărui necunoscut i-aș fi dat “bună ziua” fără să întreb de ce la mine se pierde lumina acum știu. azi, duminică, 27 noiembrie lumânările cu soț se aprind în familie am aflat cum prin biserici au început să se vândă pe bandă acatiste la modă chiar și o parte din icoanele moarte. trebuia să știu că nu se fumează că albastrul e doar o săgeată ce poartă umbre “atenție, se închid ușile!”urmează stația “urări” cu peronul pe urechea stângă”. tare ca piatra ce tânără și frumoasă e fata asta de lângă mine dacă ai vedea-o ai întreba-o sigur unde dracu se duce încălțată în cizmele alea negre ai vedea ce insistent se uită la mine eu îi ignor mirosul părului de călătoare fără bilet cu chip de felină mie îmi vine să dau cu bolovani în versuri să se miște încet, să respecte limita de viteză să dau foc la vagoanele din Piatra –Olt nu pot să strănut în trenul ăsta nu are cine să-mi zică “noroc” nici tânără aceasta și nici acarul nu știe că e de piatră și norocul meu tare, tare ca piatra. Scad câte o moarte eu nu mai sunt frumoasă, tinerețea mea se schimbă ca o locomotivă a ultimului tren stăteam cu capul aplecat pe fereastra murdară mă gândeam că uneori e mai bine să pleci cu alt tren că nu e nimeni să-ți interzică asta depinde de inimi în care parte au oprirea mai lăsați domnișoară, țigara dacă nu se fumează în tren, nu se fumează nu pot să tac e problema dumneavoastră, domnule? bătrânul acela era surd, nu știa că pe mine cineva trebuia să mă plătească în șoapte ca să pot renunța la fumat și să pot ocoli gândurile o să ajug prea repede acasă. mă crezi? îmi vine să număr, să adun om cu om fiecare vagon de la un capăt la altul al vieții să rămână în urmă ca o cenușă în alb cuvintele nescrise, nefumate dar, mai bine încep să scad câte o moarte când plec poate fi simplu, trebuie doar să cred, să închid ochii am să șuvițez în roz următoarea întoarcere. inimă falsă suntem uzi până la măduvă până la inimă ne ating privirile. mai sus. pe aceeași linie cu noaptea ce vine din trup se nasc rădăcini ca o moarte și numai durerile ne trezesc din visare ne îngropăm sângele ca o inimă falsă te las să-mi duci arderea până la capăt să mă muți dintr-un pahar în altul. la pol fără să știm dinspre îngeri ce cade din ferestre ce pleacă și plânge. între mine și tine noaptea încep să aleg mereu între mine și tine apar alte umbre și am toate tăvile de argint pline un ochi roșu tremurând la încheietura ultimului vis adun pe degete câte un fum de parcă singurele mele amintiri despre mare erau doar puncte din ceară de miercuri merg spre casă, îmbrăcată până la os într-o atingere verde mi se face rău, oglinzile încep să mă mintă tac până se umple și scrumiera în colțuri tac cu fire de roz
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate