Știu un om
o inimă mare, prea mare
cu multă dragoste de dat,
umblă în fiecare zi
colindând în stânga, în dreapta,
înainte, înapoi
uitându-se în ochii celor
care-și intesectează drumul
cu rostul lui,
șoptește din priviri:
am dragoste de dat
și multă de primit,
am mult gol aici în piept.
S-a întâlnit și cu mine
cerându-mi un strop incandescent
din sufletul meu,
dar inima mea arde
nu pentru el
ci pentru o pădure deasă
unde
sub frunzele ei
mi-am prins cu fir de lumină
visele mele
ce nu le pot da.
Azi, l-am văzut din nou
în intersecția mare de drumuri
având pe fruntea lui
nimbul speranței în culorile curcubeului
iar roșul, în timp,
picura în inima lui.