Iertați-mi insolența de-a fi insul
Ce-a pogorât peste noroi cu ninsul.

Am mai trecut pe-aici. Priviți-mi chipul,
El seamănă cu luna și nisipul.

Eu sunt tăcerea voastră cea mai mare
Ce-și stinge setea-n bolovani de sare,

Mă recunoașteți? M-ați mai frânt odată
Pe-aceeași cruce, cu aceeași roată

Cu care pregătiți luminii stinsul.
Sunt obstinarea candelei. ÃŽnvinsul.