Poezie - regretul de a mă dori de bianca marcovici

te presupui gigant

Te porți ca un personaj agresat
de propria-ți conștiință.
când stai pe scaunul rotativ
crești în fața calculatorului
te presupui gigant...
ia o batistă și fă-i noduri!

Eu nu scriu poeme de dragoste,
îmi zici... uitând chiromanția tălpii
ființei pe care ai adorat-o,
spălând-o în lacrimi.
Te minți
și mă minți!
Franjuri la o perdea mototolită.
Porție de bine pe care o îngurgitezi
numai să mă arunci pe mine în siropuri
inventate.

Te lepezi prea usor
de chiromanția vieții.
o refuzi
ca pe o sarmală în foi de viță,
verde închis cu filigran de sevă adâncită,
îmbătrânită.
zgrumțuri fărămițate româno-ebraică,
silabe amestecate.
detest crocodilii cu fețe umane.

Degustă-mi vinul aromat
de lacrimi.
Savoarea-ți va rămăne întiparită
Tocmai acum
Într-o anumită zi... când Marea Moartă-i
e încă caldă, în mijloc de toamnă.
Atingera...

Fața ta nu e fructul pe care mi l-am dorit.
E atât de aspră.necatifletată muză.

De plinul lucrurilor spuse mi-e frică
De carcera în care zac închisă de cuvântul
prietenie.

Poemul e pruncul născut
de cea care poate da viață.
Rezervele de care vorbeam
Nenăscutul meu e în mine,
pârguiește
Chiar dacă tu
Vei fi o fărâmă din visul uitat
în acea dimineață de noembrie.

Scrisoare filigranată

să-mi rașchetez iarba sărutului.
trebuie să-ți scriu cu degetele pierdute ale cuvântului.
virtual există, mai comunică cu tine.
scriu în locul meu, mă sufocă cu înțelesuri la ora matinală dându-mi soluții,
expediind la "prima mână" scrisori filigranate de flacăra chibritului.
trebuie să le dezinventez să le monopolizez să mă asculte degetele astea perfide, ce-mi prelungesc agonia scrisului, parcă cu ciuda poetului căzut în groapa cu lei.
se cațără să mai prindă colțuri de perete abrupt.
pentru tine oricum ce ele scriu n-au sensul profund al dezrădăcinării.
bastardul ce-mi vizitează somnul aruncându-mă de pe patul memoriei.
poemul e indecis precum fulgul
rămânerii cu tine.
să discern apropierea,
ghem de amintiri ce se deapănă
amețit de mișcare.

Așteptându-ți fructul

dacă ai ține la mine
cum eu înmuguresc
asteptându-ți fructul
legănat de vântul rebel,
stropit cu roua
dimineții
dacă tu ai înțelege
nevirtualul
din păstrarea cuvântului
dacă migala sufletească
ți-ar scoate ochii minții
să mă rogi să fiu
să mă rogi să te mângii
să mă cuvânți înaintea atingerii
dacă... rostul trecerii vremii
și-ar îndeplini misiunea.

Poem cu picioarele desculțe

odată cineva m-a dorit cu ardoare
distanța, curbura spațiului
nu l-a împiedicat
să-și închipuie inima mea
albastră
ca un fruct neoferit, necitat de eclipsele
omenești,
doar mângâindu-mă
în cuvinte. cântarea cântărilor
de rodie gustând
mi-am închipuit stâncile roșii
ca niște soldați la poarta dragostei.
mai târziu el nu și-a recunoscut
cuvintele sale. le-a respins...
le-a scurtat. le-a pierdut
printre mormane de cuvinte
alungate.
a dat vina pe astre, pe mine... pe moarte.
i-am iertat regretul de a mă dori.
poate calmul poetei
i s-a scurs printre degete
ca nisipul în clepsidra fetei morgane
Bolero de Ravel măcinat
prin mașina de tocat,
caravane înghițite de furtunile
de nisip ale memoriei.
nimic de repetat.
armonia e concepută
ca o floare de cactus.
dorința e ca o floare de cactus
ține
numai o zi

bianca marcovici

apărut o variantă la
(galeria agora,luna noembrie, 2005
portal liternet)

agonia romana v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara