agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-03 | |
liniște, liniștea unor beculețe de Crăciun, liniștea unor ramuri de brad ce se lasă bătute de vânt
și de fulgii scurtcircuitați de atâta melancolie ce plutește în aerul ăsta infect din București... gol, pustiu, o gaură neagră pe care plutesc câteva nave luminate de sărbătoare... aștept din moment în moment să coboare să mă ia de mână, mi-a fost luată atunci când m-am născut ce zi de sărbătoare era și atunci, soarele săgeta barometre otrăvite din zori zori grăbiți decât de obicei luna încă mai scuipa piept cu venin de șarpe boa roua mirosea a deșeuri cu plete de rocker nespălat și care de-abia a făcut sex curcubeul uitat pe cer ca un rateu spațial alerga dintr-un crepuscul în altul cibernetizând intrările și ieșirile păzite ale pământului dar ei... au spart codul și au intrat mișelește în sfera noastră, au spart geamul și eu nici măcar nu am simțit nu am auzit că în partea cealaltă a pământului cineva îmi sparge vaza primită cadou de la strămoși... dormeam ca un prunc... ca o dinastie dinozanoriană care se pregătea de ultima eră glaciară fără urmași super eroi sau fără măcar să fi descoperit tehnica teleportării când m-am trezit spre seară eram singur într-un uninvers spart și decapitat în toate vârfurile de munți mi-am căutat suzeta atunci disperat ei mi-au furat suzeta și pentru asta îi urăsc de-atunci de ce? pentru că atunci m-am apucat să îmi rod unghiile și asta fac de-atunci am creat neamuri, munți ape și tot ce trebuia creat dar unghiile mele nu am reușit să le mai clădesc la loc vorba aia... dumnezeu a creat omul din lut, pe eva din coastă dar unghia din ce a creat-o? așa că dorm în continuare așteptând hienele spațiale să îmi aducă înapoi suzeta fără de care nu mai pot iubi decât pielițele degetelor câteodată infecte de jegul acestui oraș depravat sau pe ea îngerul care doar ce mi-a bătut la ușă alerg, prieteni, să îi deschid și să nu o mai las să plece
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate