Þie mă ard ca unul din fagurii
toropiți de petrolul orașului
în grădina botanică frunzele mi le închipui asemenea mie
pământ
și dacă tălpile Tale m-ar călca în lungul nervurilor
doar așa buzele mele ar mai șopti
legănate de crivăț anume
că sunt

altfel decât străzile vânătul rece al gurii
de lupanar duce luna lipită sub călcâiul gunoiului
mă urlă din vitrine cu saliva unor moși craciuni de hârtie
și-atât
când turlele strâng zăpadă sărată în nodul cuvintelor
râncede zeama canalelor pare a fi
ramasă în urme pentru singura lume
din gât

blestemele cântă bătrâne au laptele urii
cu țâțele mușcate acid prin perdelele falsului
în aerul gri se agață un program de vecernie
rupt
de la ore la celulare la numele sfintelor
a mai rămas o neștiută iarnă pentru a muri
numai urlând cu venele umflate din gume
de supt

doar Þie mă ard ca unul din fagurii
crescuți sub frunza de petrol a orașului
acesta cu motorul pornit la întâia scânteie
cu vânt
rafinat ars și el

așa că binecuvântează
Doamne
(sau Doamnă
mă rog)
benzinăriile Shell