Mi-e dor de tine cînd mi-e toamnă
Și mor iluziile-n frunze,
Mi-e dor cu lebede de nori
Și munți învinețiți de sînge.

Mi-e dor cînd greierii se-mpușcă
Și fug lăcustele în lună,
Cînd zborurile de sub pleoape
Mi se rostogolesc în gură.

Mi-e dor cînd îngerii se fac
Rotunzi ca fructele tîrzii,
Rugina fragedă sub aripi
Se coace-n ierburi sidefii,

Mi-e dor cînd neprezența ta
Se eschivează-n verosimil,
Cînd fructele se-ntorc în pomi
Iar imposibilu-n posibil.