Spune-mi, de ce vezi umbre umezi pe stele
Și colțuri mușcate de zodii pe frunte?
Strînge mirarea ca pe o haină,
Ca rana plînsă, să nu te uite.

E amurg, vezi tu caii disperatelor furii
Trădînd orizontul cu ierburi de nori?
Nu te întoarce niciodată spre suduri
Prin focuri albastre arzînd spre ninsori.

E dragoste plînsă, la-nceput de iluzii,
Cu friguri plăpînde, clocite în rut.
Ești tu in cerneala cleioasă de gînduri
Arzînu-mi pe față cu-același trecut.