liniște în public. astăzi am să tac o să-mi las ochii putrezi să zbiere un amalgam de viață ce caută ieșirea prin viitoarele plăgi.
v-am jurat că îmi voi smulge cîte o venă pentru fiecare exteriorizare silită
până și lacrimile își sapă drumul prin faldurile cearceafurilor albe tată
eu sunt maria ta în aprilie cu încheieturile mânjite de sângele primăverii credeai că am să tac credeai că nu voi simți credeai că o să-mi ling cuminte rănile în timp ce universul se ofilește insipid tu credeai

că azi mă sinucid a opta oară fără să înțeleg recurența insomniilor la trupul meu, numărătoarea inversă a cerului fără lapte ce-și leagănă luna
în viața mea e un drum de la trei la unu pe care îl străbat zilnic. Mă împiedic mereu de aceleași goluri plombate nu am să învăț cum se moare scurt nici cum se nasc plozi pe altă lungime de undă

sunt balerina ta cu podurile palmelor împreunate într-un pântec sterp
cordul pulsează pe farfuria gândurilor mele ca un dans nemestecat. Într-o piruetă îmi strâng pereții în brațe și dezgrop cu unghiile roase alt vis cu fetițe târîndu-se în colțul celălalt al corabiei în căutarea unei injecții.
aprilie îți citesc în fiecare seară violurile în ochi ca pe o carte pe care mi-e frică să o răsfoiesc poate că e prea mult despre mine cu mine probabil
scrisă de mine



uneori e nevoie să tac . privesc fetițele proiectându-și goliciunea pe tavanele ce se îngustează când soarele crește. Liniște în public. am adormit