îi caut mereu, oriunde ar fi ei,
frumoși-ți ochi cu ape de smarald,
și-mi fac acum din asta obicei,
ca în adâncurile lor eu să mă scald.

nu-mi pasă că adesea irizează
purtându-mă prin calde curcubeie
că-s diferiți în zori sau la amiază
în ei, te simt la fel, a mea femeie !

când lacrimi de argint presar cristale
din ochii verzi, chiar fără un cuvânt,
pe-ai mei eu îi îndemn să-ți steie-n cale,
mai negri ca păcatul pe pământ.

ne-om strecura pe boltă printre stele,
acolo unde sufletul mereu,
își caută nemurirea printre ele,
cerșind păcatul de la Dumnezeu.

apoi, stelara lor îmbrățișare
s`a scrie în poezie prin cuvânt;
ochi negri, verzi într-o împreunare,
vor descărca lumini peste pamânt.