agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-07 | | Picăturile mici, mici, prea mici și prea dese de ploaie mângâiau dintr-o parte parbrizul care foșnea în valuri de plăcere... Ploaia provoca parbrizul-sticlă ce sticlea dincolo de ochii arzând de dorul aprins de-mpreunarea mâinilor și-a buzelor. Și-i accepta provocarea: ploaia îl lăsa s-o iubească... Și-o iubea. Și-o iubea negândit, neștiut, nesfârșit, necondiționat, nespus... Iar el se topea, se deschidea cupă pentru a-i da voie să-l pătrundă împărtășindu-i sufletul până la următoarea scuturare de cuvinte din norul ce-i întuneca privirea dincoace de tihna căminului ce fumegă încă la amintirea văpăii ce-a fost odată și poate altă dată... Și așaaa, se iubeau la margine de drum, ascunși privirilor oarbe de luminile martore la noaptea nunții. Se iubeau!!! Se iubeau Regina Nopții cu trup gol de ploaie și Craiul Stelelor adunate-n parbriz din universul tuturor gândurilor. Și din iubirea lor împrăștiată-n cercuri, cercuri, cercuri de lumină se născu, desprinzându-se din trupurile-trup, un colț de lună ce crescu, crescu hrănindu-se cu flacăra din privirile sufletelor lor pereche... Și ploaia mângâia parbrizul în care se oglindea, copil al sufletelor lor, Luna plină.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate