Pasul tăcut. Un orizont de pară
Pe care-l văd, chiar de îmi e departe.
Un ochi pierdut în căutări deșarte,
Iubirea pusă grabnic să tresară

Þăndări căzând din stele ritmic sparte,
Pe via mea cu boaba-n veci amară,
Îmi sângerează talpa, să mă doară
Umbletul drept ce vechi cărări împarte.

Se alungește umbra din potire,
Vinul se scurge pe-un plăpând altoi.
Sorb ce-a rămas cu-aceeași șovăire

Ce-a preschimbat țărâna în noroi.
Fără de cer și fără nemurire,
Nici adevăr n-a mai rămas în noi.


24 iulie 2005