agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-14 | | Înscris în bibliotecă de Stancu Ciprian Cosmin
Aș vrea să adun în sufletul meu
Fiecare frunză veștedă, ce o lasă, foșnind, creanga teiului,ca o coroană Pe piatra rece, sub umbra teiului tău sfânt, Aș vrea să ard ca tămâia prinosului Sub găvanele dureroase de bronz ale ochilor tăi. Un grup de maici, în negru cu iz ușor de negură, Au spus vorbe banale și s-au rugat o clipă pentru tine. Dincolo de zidurile cimitirului, se zvârcolește o horă veselă, Dincoace, la un mormânt, un popă cântă un prohod și-i atât de trist... Seninul înalt picură printre crengi Cu umbră și lumină Gâzele, înviorate de ultimele zile ale toamnei Înalță pe florile roșii de deasupra ta - Se îmbată ultima dată cu soare și parfum - înainte De a pieri ucise de gerurile albe Și nu știu că tu dormi sub florile roșii, Și nu știu că-i toamnă și că vor muri. Nisipul strălucește sub frunzele căzute - Câți ani sunt de atunci, de când tot cad pe nisipul tău? O clipă sau o veșnicie - tot una. Spiritul tău dăinuie la fel deasupra ierburilor și frunzelor. Ascultă veselia noastră tristă, Aspiră fumul de lumânări și tămâie Și privește trist zilele - deșănțate călugărițe negre... De ce-i atât de puțină poezie pe mormântul tău cenușiu - Pe mormântul poeziei tale, Tu, cel mai mare poet și cel mai mare român? E timpul să plec; Iartă-mă, bătrâne prieten, că nu mi-am scos șapca în fața ta, Dar fruntea mea n-a cunoscut șapcă - Iartă-mă că nu mi-am făcut cruce În fața ta, pentru tine, Dar eu, nefericitul, nu cred în nimic. Nu ți-am adus paos sfințit Pentru că diseară am să-mi beau ultimele parale, pân'am să cad - Și-mi voi închipui că am băut cu tine! Dar ia-mi sufletul meu nesfârșit, săracă cunună Și încolăcește-l în jurul tău sau deasupra ta, cum vei crede, Eu sunt ultimul poet și ultimul țăran, Eu sunt ultimul om și ultimul poet Care te cânt, Sunt ultimul poet al țărănimii Și-s ultimul poet ce te mai cântă. Voi fugi, voi fugi, mi-i de-ajuns - Dacă mai stau o clipă aici mă nărui... * Vreau să curg ca o turbure apă gâlgâind peste întinderea ta! în acest ceas de târzie-ntomnare trist, nefiresc însorit. Vreau s-adun frunzele teiului, molcum, pieptul meu plin să te cheme, durut, să mă aplec ca o cunună modestă peste mormântul tău, mut. Vreau să ard cald, ca tămâia sfințită, în a tale goale găvane de ochi, și să urc trist cum e fumul subțire peste întinderea ta. Printre crengi - curge seninul de toamnă scânteieri curg printre umbre mlădii și pe-ascuns, peste roșul florilor de pe groapă gâzele repezi se-abat și nu știu, somnul că-ți zace sub floare, că-n curând florile roșii și-alături gâzele-n ger s-or topi - uite dar luce sub frunze nisipul cum de-atunci luce mereu întristat...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate