agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-15 | | Cuvintele pot fi vopsite în toate culorile: albe, negre, roșii - cum vrei; ori pot fi lustruite cu creme și lacuri, blindate-n armuri de oțel sau expuse goale, înzorzonate-n sorcove vesele de scumpe mătăsuri ori îmbrăcate-n stambe modeste dar călduroase la frigul de idei. Cuvintele se bat deseori între ele înainte de a se bate oamenii. Unele-s tari și ucigașe ca gloanțele, altele-s suave și parfumate ca florile. Celor învinse li se pun totdeauna botnițe la gură (deși multe chiar și așa se fac auzite), iar biruitoarelor li se oferă megafoane să strige. În războiul dintre cuvinte nu curge sânge, la fel cum ar fi într-un război neutronic dintre limbrici și râme... Unele cuvinte mor imediat ce se nasc și se descompun în aer cu sau fără miros; altele se nasc din aliaje dure, mai tari decât bronzul, la temperaturi înalte, din suflete incendiare, și rămân înveșnicite precum universul născut din Cuvânt. Acestea devin constelații eterne ale gândirii. După ele - cuvinte-busolă - ne orientăm noi toți în toate clipele efemere ale vieții; spre ele privim totdeauna cu entuziasm și plini de speranță ca spre Steaua Polară.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate