Copil fiind, am iubit cu sufletul.
Am invatat mai tarziu sa iubesc si cu mintea,
Am iubit apoi cu sufletul si mintea,
Ma credeam pe culmile iubirii,
Si chiar eram!
Pentru ca nu stiam ca exista inaltimi
Ametitoare,
Unde ti se taie respiratia,
Unde aerul e prea tare, unde iti vajaie urechile,
Unde numai un gand, e de ajuns,
Sa iti inunde fiinta de viata,
De fiori, de visare,
De scenarii pe care ti le servesti ad-hoc,
Si in care te distribui singur,
In care iti esti cand victima,cand calau,
Unde valurile de simtire,
Tasnesc randuri-randuri din strafunudul tau,
Unde erup in lant vulcani,
Sa scuipe afara din tine
egoisme, orgolii, principii,
Limite, granite, spatiu, timp,
Actor si spectator la grandiosul spectacol
al tainelor lumii,
Navalind toate in zonele din tine,
Unde pana si tie ti-e teama sa patrunzi.
Am ajuns pana acolo unde ramai mut, orb,
Sufocat, strivit de atata fercire.
Pana acolo unde toate simturile imi erau
Pline ochi
Pana acolo unde-mi venea sa strig:
E prea mult! Coplesitor de mult!
Prea mult…
Pana acolo unde imi simteam inima
Batand nebuneste, dar in alt piept
Si tamplele mi-erau stapanite de gandurile
Altei fiinte, care eram doua,
Care fusesem cate una,
Si care nu mai eram.
Pana acolo unde respiri prin narile tale,
Dar care nu mai sunt ale tale,
Si ale nimanui din cei ce fusesem
Fiecare inainte!
Pana acolo unde tot ce am fost,
ce am crezut ca sunt,
Era istorie,
Pana acolo unde nu mai existam
Si nici nu mai contam,
Pana acolo unde toata viata mea
Se altoise pe o fiinta,
Alta decat mine, eu nemaifiind,
Pana acolo unde nu-mi mai e frica
De Moarte,
pentru ca am avut, deja, tot.