Fărâmă de nimic

Cu fața la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu știu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne ! De ești al meu stăpân
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt, fărâmă de nimic
În universul tău misterios
Și infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are
Al meu destin ?
În teancul tău
De suflete rătăcitoare.

Căci mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai ! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Și să-mi învârt destinul
În juru-mi pe orbită.

Și, Doamne ! Cum să nu doresc
Să știu, în infinitu-ți univers
Viața mea și-a celorlalți,
Oare la ce ajută. ?

Cu fața la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de țărână și nimic ce sunt,
Þie, Doamne, de ești al meu stăpân
Îți mulțumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi
Știu ce am fost, dar nu și ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de țărână și nimic,
Ca toate celelalte, dar exist.

27-01-–2004