Apa se taie din noi,
iar noi ne răsturnăm din aproapele ei
ca într-o stare de lacrimi
de o normalitate prin care
printre mașini și metrouri de suprafață
ai putea număra cai și călăreți
mărșăluind iarba de nemișcare.
Dintr-o singură inimă pleacă toate acestea,
din același cer cu pumnii unși de vise
te pot boteza atingând întunericul de soare,
apa se taie din noi,
brațe rupte în formă de poduri
în apropierea noastră ca un sărut.