Cu oase de vată, bătrâna
abia de o vede fântâna
cu două găleți – una spartă
picioarele, of! și le ceartă
că uită de-o vreme, zălude
puieții flămânzi să-i mai ude
și cum o să țină padurea
de vine în toamnă securea?

Mai are un an până-n sută
dar Neagra în vis o sărută
șoptindu-i odată să vină
uitând de găleți și fântână
de câinii acești fără mamă
de mâțele-n purici și scamă
să lase în pace pământul
că mâine-poimâine-o ia vântul

În zori ciocârlanul ascultă
și liniștea-i pare mai multă
atunci iar picioarele-și roagă
la drum bătrânețea să-i tragă
măcar cu cea spartă în mână
s-ajungă la Sfânta fântână
căci ieri rămăsese o floare
și dacă n-o udă, ea moare...