Nu mai știu de ce tac, de ce ics, de ce joi,
Adun pe silabe ce mai aflu prin ploi,
Din tine mi-am dat de nevoie, mereu,
Arde-m-ar focul din tu și din eu,
Te respir, te îngaim, te alint în nesomn,
Și așa, ca răsplată, să pleci la alt domn?
Dă-mi zaua de lanț, să-ți botez sclavia,
Îmbrăcată în alb să fugi din robia
Tăcerilor puse-ntre noi de un veac,
Sărutări nenăscute ce-și cată de leac
Pârguite guri, să le frământe înapoi,
Și eu cum să tac, cum să ics, cum să joi?
N-aș mai vrea decât azi două ore de ieri,
În vileag să-mi descânte magice seri
Când mușcam piersicii carnea din pulpe,
Bând zeamă de mure pe blană de vulpe,
Legănate ne dormeau istovirile-n zori,
Șoptindu-și în taină despre fiori,
Ochi în ochi sfredeleau pasiuni
Arză-ne-ar focu-n iubiri de nebuni
Petrecute ca-n vis, tot revin, nu mă lasă
Din chinga de of, m-apleacă, m-apasă,
Brațul de-l știi strânge frunze din tine,
Acolo, la pieptul de-l știi și mai bine,
Genunchiul de-ai stat, refuză că este,
Eu însumi tresar peste corp de poveste…
C-ai fost sau n-ai fost… Te voi pierde din fire
În alte scenarii cu alt reflex de iubire
Și de-am să-nvăț cum se uită uitarea
Îți jur că-mi fac timp să-ți mir chiar mirarea…