Te-am căutat prin ceruri
Și nu te-am găsit nicăieri.
E vina mea că n-am știut
Să te văd lângă mine.

M-am depărtat cu ochii închiși
Sub povara nesăbuitelor gânduri,
Când tu erai atât de aproape
De sufletul meu ostenit!

Te-am căutat prin ceruri,
Știind că ești imposibilă,
Că toată ființa ta
Este un necontenit șir de vise.

Am iubit întotdeauna
Frumusețea ta pe care n-o știam,
Sperând să-mi izbesc cândva sufletul
De talpa cerului nostru.

M-am pierdut lângă tine
Și am simțit că nu vreau
Să mă mai regăsesc vreodată
Cuprins pe-undeva.

Liber, în sfârșit, acum,
Când timpul vrea să-mi curme povestea,
Mă las prins cu voluptate
În mrejele iubirii de tine.

Viața mea a ajuns
O continuă așteptare
A clipelor când sunt cu tine,
Când nu mai contează nimic.

Simt că văpaia din suflet
Ce a mocnit până acum
Mă va preface deodat’ în cenușă
De voi îndrăzni să nu te mai iubesc.

Te-am căutat prin ceruri,
Crezând că doar acolo
Poate fi plăsmuit
Un înger.

Te-am socotit doar o idee,
O muză a dragostei dureroase;
Cât de mult m-am înșelat
Și ce bine îmi pare!

Te-am dorit
Din întreaga nimicnicie a sufletului meu.
Întunecat m-am rugat
Să fii mai mult de un vis.

Decât să cad din al nouălea cer,
Mai bine te urmez în al zecelea
Unde singurătatea dispare
Și unde tristețea nu se naște-n priviri.

Aș vrea să mă scald în sufletul tău
Sub ploaia limpede de vise.
Să te înțeleg în toată splendoarea
Covârșitoarei tale frumuseți.

Ai vrea oare să-mi luminezi drumul,
Candelă a nopții fermecată,
Spre ce aș putea fi
Dacă aș avea dragostea ta?

Când cerul îți va cunoaște menirea
Va încremeni în nemișcare mută,
Iar tu vei aprinde cu inima mea
O nouă facere a lumii.