În ocru, sămânța febrilă își țipă
rodirea furată de brume când scuipă
bronșitic amurgul… Virală risipă
de lacrimi e-n toamna bolnavă de gripă.

Un ultim concert de Ceaikovski ridică
spre ceruri o vară cu ochi de pisică,
din ramuri, psalmodic, frunzișul abdică
în luturi cerate cu galben de frică.



(’’Tree in the Rain at Ashford,’’ Judi Morton)


Poarta spre nord se-nchide și-o umbră se strecoară
înfășurându-și trupul și fața străvezie
cu giulgiu de-ntuneric… și-i dureros de vie
în dansu-i necromantic, alunecând pe scară.

În urma ei o alta, cu peplu de lumină,
aproape se disipă cu fiece mișcare,
în albe flori cu chipuri de împrimăvărare...
și-mi înflorește Mărul, tomnatic, în Grădină.



(’’Twisting tree’’, Aravis Arven)


Nu-s frunze-ngălbenite ce cad însingurate,
ci viață furișată, grăbit, printre eresuri,
când îmi refuză Timpul atâtor înțelesuri,
un demiurg atavic, cu mâinile pătate.

E gol acum în suflet și nu mai am ce vinde,
ca ortul de răscruce să-l pun cumva de-o parte
și vămile ce trec prin mine mai departe,
să îmi deschidă Poarta spre alb, printre colinde.