agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-26 | |
14 septembrie 2007
INDUCTUS planuri alungite, contorsionate, un verb dedesubt și deasupra subțiind legăturile luminii cu lucrurile ca un înveliș, dar nu gest întrerupt, pudoarea rostirii trece-n curaj vreodată?! creioane încinse înfipte în încheieturile mâinilor, picioarelor pe o foaie de hârtie aparent goală – răstignit un poet nu mai scrie, recită astfel. Urechea ta învață glasul cel de acum. ……………………………………. Literele au dezgolit rădăcini, credeai că nu-s atent, priveai gingia sângerându-mi fiindcă am gustat din ele de atunci nu mai există un «ăsta sunt eu», m-am scurs trecând prin agregări străine… ……………………………………. rămas undeva între planuri, rostind fără încetare numele tău îi țin culcuș pe limbă, interval of interval rugăciune mă vrei astfel, știu, să nu fi învățat literele degetele mele de grădinar le-ai fi vrut de pădurar, de miner… numai curajul da, acesta să fi fost de poet! ______________ ÎN PRIMUL FULG mătasea cerului croindu-mi cămașă bleu cenușie pun doar marinul respirației înserării săvârșind-o simplu, ca un gest cu mâna pentru tine, femeie promisă!… luminătorii îi prefac în cârlige, de fiecare va atârna ceea ce nu voi reuși să fac pentru tine, femeie-dor… stai așa doru-i neutru, chiar prea neutru și numai iminența întâmplării – o simt – îl va sfărâma ca pe un gând opus. iată sunt un drum spre tine! gol ca în prima zi mă va recompune atom cu atom drumul acesta rostogolindu-mă azi fulg ________________ MOMENT DE BINE - 4 duhul frunzelor plecând încotro traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi de voci: oameni, păsări, animale, nerăbdarea vântului, poala lui amplă gustul astfel al stropului de ploaie, lumina strânsă dar mai mult parfumurile în amestec nou îmi încarcă momentul acesta de bine plin revărsând ca într-o clepsidră care nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind străbătând germinații promise în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri am și mai mult senzația că sunt în toate acestea că nu mă veți mai găsi niciodată cel de acum nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică precum un ecou la ecou – ori cutremur am doar momentul acesta, cuibărit în el vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcați literele, sunt acolo ca un «ă», ca un «o» sau «t» «m», «u» și «n», împreună cu duhul lor mi-e bine cardinal, sferic bob… _________________ 16 septembrie 2007 VISUL mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa pieptul scânteind, dar de gheață talpa mâna amorțită, cuib uitat de stele limba ține-n frâuri vânturi vineți, grele ochiul în adâncuri, taină și comoară burta lăstărește viță neagră, amară gleznele-ndoite lumânări trunchiate vrerile și glasuri toate-ngenunchiate sori palizi, dâre moi aștern în cale dincolo de cerul veșmântat de zale cu o lance din lumină albă sidefie în slavă trecea Domnul prin împărăție mă amestec urmei sângerii, țărânii căreia-i eram fiii și-ntru tot stăpânii până suflul nou se-nalță și va recompune perspectiva vieții altei lumi mai bune _________________ APROAPE NOAPTE – DE TOAMNÃ precum căderea obosită a frunzelor este cadranul și acele lui grele umerii acestui amurg mă împing, întunericul nu mă mai înspăimântă țipătul scurt, bătaia de aripă, pasăre nevăzută încâlcită-n desișul ultimei păduri gândurile mele, bezmetice chemări, iată frica mea frica mea ascuțită __________________ CONTRACÞII vergele subțiri de oțel drumul muchii încinse, culori mate lumina din ce în ce mai puțină din departe vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă numele meu desfrunzind, literele bietele lui litere gârbovite – zăpezile noi apasă, acoperă drumuri sting muchii și voci, îngroașă vergele __________________ O LECTURÃ UȘOARÃ suferința își caută armonia sa în lirism, în misterul naturii, pentru voi doar o lectură ușoară, pentru mine corul din întuneric spărgând ferestre, sticla lor vopsită cu negru vă încearcă unde pioase, moi catifelate, poate și o lacrimă când cânepa nopții mi-e cămașă… …………………………………… poetul nu mai există în realitatea aceasta el este ancorat împreună corăbiilor din porturi departe, departe păduchii, setea, țipătul imploziv aparțin altui trup insensibil și totuși înfricoșat de lirism – neștiind a-l numi astfel, de misterul naturii căutându-l instinctiv armonia negăsind-o în suferință, nici în surâs, nici în iluzia că un poet a trecut vreodată prin trupul lui, părăsindu-l apoi într-o dimineață de iarnă. __________________ GEL DE PÃR cânt șoptit, apoi mai tare sub balconul tău precum odinioară amorezii – tu ungi cu usturoi cercevelele, tocul, mânerul ferestrelor lapovița îmi strică părul dat cu gel și machiajul de clovn plec murmurând, bocancii sunt uzi, grei ude mâinile, goale tu repetai cu voce ascuțită refrenul dintr-o reclamă de la un televizor la odorizante pentru toaletă mă opresc în fața unei vitrine la magazinul din colț, îmi refac pieptănătura, nu-mi iese și plâng blestemând lapovița __________________ TEMÃ CU TURLE CATEDRALEI nașpa, zice și oftează, ce mișto am visat se făcea un pui de găină cu cioc de rață, părea auriu râdea un om privea turlele catedralei printre gratii dădu să mai spună ceva… a uitat fiecare în patul lui – ca de spital ne ferim să nu alegem același punct din tavan, cică e de rău altul surâde prin somn, ori mi s-a părut o ușă de fier undeva trântită răsună vaiete, zgomote înăbușite… liniște liniște îmi caut – unde-o fi punctul din tavan __________________ 18 septembrie 2007 DURERILE până să mă recunoască ne-am învrăjbit, ne-am făcut reproșuri privirea din oglinzi mă lovea, nu credeam că m-au uitat așa de repede se credeau la început, se prefăceau că-s noi proaspete, ale naibii durerile acestea de măsea de fapt, nu-i cea mai aprigă fruntașă-i alta, căreia nu-i pot ține oglinda vine ca o respirație limfa dorului restu-i ipohondrie parcă…! __________________ ECOURI tot ce memoria sfințește obiecte, imagini, vibrații eul pictat undeva în urmă evaporat degetul (profeție?!) a unui copil grav în «mime» totuși lucindu-i ochii bucle, panglici, flori presate și urmele pe hârtie ca niște desene «criptate» tot ce memoria sfințește ecouri efectul nu mai este același, acum craniul mi-e din tablă zincată ba chiar întreg trupul plouă și aud ropotul la fel ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă ………………………………… deschizând ochii ditamai soare în culmea amiezii înăuntrul meu ploua umbra unui deget rămâne tot ce memoria a sfințit?!? __________________ VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA) Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate