agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3643 .



profil
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanan ]

2006-04-02  |     | 



tu ar trebui să mă recunoști și din profil
sunt închisă în trupul acesta de prea mult timp
îmi folosesc pulpele ca să te rețin în mine
îmi folosesc ochii uneori ca să-ți amintesc
că în temnița aceasta de carne
sunt eu, singura certitudine că exiști



nu-mi mai amintesc când. nu-mi amintesc unde
pentru că mereu locurile cunoscute se surpă
niciodată nu e așa cum am crezut. nimic nu mai e cum știam.
locurile de joacă ne devin morminte
acum suntem și noi de nerecunoscut
suntem năpădiți de moarte și pir înalt până la brâu



eu te văd din goana unui tren fără stații
văd cum ne iubim printre catastrofele rutiere
la barieră așteaptă sinucigașii amânând clipa
ratând încă un tren intercity dintre orașele noastre tot mai isterice



nu mă mai gândesc de mult să-mi iau viața
e o pace specială în care
armonia se întinde ca o peltea peste graba mea de a pleca
oricum plecăm prea curând. eu am înțeles asta într-o zi
când fiarele au zbierat în mințile ei pierdute
când mirela s-a transformat în cântec
și-atât


mi-re-la-mi-re-la–mi-re-la


de-atunci suntem egali cu noi înșine.
nu mai pui întrebări și asta e bine
pentru că știi
eu sunt piatra din care e făcută casa noastră
eu sunt uterul lumii în care ne vom întoarce de-acum


copiii dezastrului ne aplaudă toată noaptea
și nu cred voi putea să mai dorm vreodată.


zilele ni se frâng pe la mijloc ca niște lujeri prea înalți



ar fi timpul să mă recunoști acum. ar fi timpul să pășim unul în altul ca într-un ascensor miraculos care să ne transporte acasă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!