sub aripile desfăcute ale păsărilor
amărăciunea de a fi necunoscut
smulge din mine fîșii de carne
cu o tulburătoare cruzime

în enclava unei epifanii prefăcute
iată-mă un mediocru trăgător de sfori
zăpăcit de farsa unui priapism citadin
un cîine slugarnic ce-și roade unghiile
între două nopți mocirloase de toamnă
clovn eretic îngropat în iluzii
pe care gurile moliilor nu-l mai încap

la noapte îl voi ucide pe Don Quijote
închizîndu-i gura cu pumnul
mai la nord de un Dumnezeu cu fața uscată
unde nici măcar libidoul Dulcineei din Toboso
nu mai are vreun rost