Cad pereți de peșteri prin noi
Și se ridică nouri de lilieci ,
Cu inimi de granit în gheare-le
Pustiuri de-ntuneric apăsate

Prin valuri groase de ceață
Sori de iubire încălzesc suflete
Înmugurind în gânduri bune
De flori, fluturi și fecioare preapline.

Un munte și-nc-un munte plus un abis
Străbat și mut și-apoi sfărâm,
Când puterea iubirii mă-naripează-n Arhanghel
Doar ura, singur ura mă poate doborî.

Dar cununa de lacrimi din suferința iubirii
Întoarce înfrângere-n victorie totală,
Crivățul lumii reci devine zefir binecuvântat
Iar mântuirea e-aproape. Orice semen își iubește aproapele.