Părerea mea e ușor diferită-
ca o privire ce vine din apă prin apă privind

de cum ar trebui să fie
poetica vederii,
amputarea imaginii
reflexia luminii, prozodia...
chiar și biata-salvatoare metaforă
cu care îți împăiezi versurile în criză de cuvinte
pentru că,
raza vizuală a organului nobil
este tot timpul ovoid captiv în dreptunghiuri
și dincolo
la marginea ramei sau a paginii nude,
dincolo de incurabila racordare
se întrevăd lucruri
nedefinite

ca zgura ce rămâne în urma glonțului privirii
ca o privire din aer prin aer privind
și care
face șarful să pară mai clar,
atunci când fixez obiectivul de privit lumea
prin tine