agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-24 | |
orice poveste începe la 3 dimineață
atunci vin gunoierii să ne ridice carnea îi vezi cățărați pe spinarea camioanelor ca niște molii ori fluturi strident colorați ei vin iau carnea stricată în locul ei pămîntul lucește ne primenim facem loc altor oameni povestea noastră ar lua mințile oricui aș putea fi leonard cohen lumea să mă confunde cu un bătrînel falit tras în piept de contabil dar tot aș mai avea un palton cu ceva suflet în el cît să valsăm pe boogie street degete vinete prinse în degete moi * frigul mi se înfiletează în ceafă o veioză de bibliotecă un fier de călcat și o cheie sunt martorii transformării mele uit din mine ies tentacule se întind dincolo de cameră mișună prin iarbă pe asfalt din cînd în cînd roțile unui tren sfîșie un tentacul un altul îi ia locul și tot așa pînă la tine dragostea mea e otrava dragostea mea e paralizia bolnăvicioasă dragostea mea te învăluie îți pătrunde în creier te tîrăște pînă în mine te acoperă cu o crustă fină mai tîrziu vom dormi împreună * pe bunicul meu l-au mîncat viespile cînd s-a întors acasă avea mîinile uriașe bunica îl oblojea cu pătrunjel a rămas lîngă el pînă și-a recăpătat pielea cam așa vreau eu să mă iubești * degete vinete prinse în degete moi nu mai sunt om nu mai sunt om sunt o căldură pe care o simți în stomac un vierme care se mișcă prin tine și-ți suge toată voința facem dragoste ne descompunem în milioane de particule fiecare cu bula ei de oxigen ne recompunem părul tău răsfirat și mîinile încleștate * n-aș putea spune cum s-a întîmplat nimic n-a prezis disperarea nimic n-a prezis sfredelirea vocea ta dimineața depresiile mele de noapte lipsa mea de curaj bunătatea gurii tale întredeschise * pentru fiecare om există o dimineață pentru fiecare om există o sufocare pentru fiecare om există un lucru nemaivăzut care să-i fortifice pulsul * în zilele acelea mă ocupam cu lucruri familiare o ajutam pe mama să taie găini îi era frică de sînge învățam procedura civilă seara dădeam mîncare la animale în mine grohăiau toate absențele dădeam probe de salivă eram un fiu perfect sănătos apoi au venit oamenii de zăpadă contabilul care m-a tras în piept femeia înșelătoare deschiderea venelor închiderea și uscarea pămîntului degete vinete prinse în degete moi n-aș putea spune cum s-a întîmplat nimic n-a prevestit lipsa mea de curaj bunătatea gurii tale întredeschise
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate