Ecouri în borcane și litere de pluș...
Apusul ciripește în colivia sa.
Era căldură-afară și eu n-aveam culcuș
Și cerul mov sub pleoapa-mi, înfrigurat
zvâcnea

Cuțitele de fum tăiau hapsân tăcerea
Și pielea mi-era sârmă și liniștea -mătasă
Prin găuri mari intra, în mine, adierea
Vântului plin de riduri. Nu vin, mamă,
acasă!

Ciorchini de păpădie, pe teasc, se zvârcoleau;
Nu incăpea furtuna în flori de teracotă...
Cu unghii de cristal vroiam stângaci să iau
Comori ascunse-n rouă, sub străzi de
bergamotă

Era căldură-afară și cerul sterp zvâcnea
Și inimi minerale se înecau in rom...
Prin crâșmele murdare adoarme-n zaț o stea
Și vise de hârtie se rup. Ce-nseamnă, mamă,
om?