Zbătaie din fapte




De câte ori am încercat
Să scapt de Cel Incercănat...
Și să mi-tealatur Þie
Plin de dăruire.
Cu ființa-mi toată delicată,
De înțelepciunea-ți proiectată,.
Și de palmele-ți lucrate,
Iar de normele-ți cizelat.

Mă dedic, și mă supun
Ca unui stâlp nebun
Dea-tâta perfecțiune
Și dreptate și iubire.

Indrăgesc scopul tău
Și mă dedic cu totul-al meu,
Plin de dăruire
Incerc să te păstrez în mine,
Să nu te pierd, în neștire
Să te daruiesc și să te-mpart cu o altă oștire.
De ce îi văd atât de departe,
Pe cei ce-mi sunt aproape?(...)
Și pe cei ce plini de aparențe sunt
Eu îi văd atât de buni și de nenebuni?(...)

Plin de țepe drumu-mi este,
Viața pe zi ce trece,
se pierde,
se scurge într-un canal...
Eu fiind închis și obsedat,
In corpul cel înstrăinat
De care nu pot sa scap!

“Eu îmi plac!” la început am vrut să spun
Dar apoi am fost făcut nebun,
Și m-am apropiat de
Punctul culminant
Al existenței mele de barbar!

La a trei-a treime din
Sfertul rămas,
Eu am apreciat
Tot ce am adunat,
De-a lungul ajutorului primit
De la Cel Instrăinat.

Dar în momentul respectiv
Ceva parcă m-am împins
In atelierul Meșterului Ciudat,
Care din nou m-a sculptat.
Ani de zile a încercat,
Să facă din needucat un om educat.
Mi-a sculptat oasele de
Abanos
Cu pluta de la
Barosul cel imaginar
Pe care acum l-am pus în prag
Cu scopul
De-ai lovii
Pe cei ce mă vor asuprii,
Pe cei care nu vor decât
Să mă tragă-n
Cursa Celui Incercanat și Speriat.
Căci de groaza e apucat
Căci și el s-a apropiat
De punctul culminant
Al existenței sale despre care știam cum se va încheia ...