Apatic mă privește și-mi spune c-am greșit.
Sunt eu tăticul vostru ce-n palme v-am ținut,
Sfârșit de-atătea jale, eu vin și-s tare obosit,
Aștept o vorbă bună din toate atâta am putut.

Refuz negarea nemiloasă, în mreje ea vă ține.
Purtarea voastră credincioasă este de-ajuns,
Inima mea bolnavă se bucură crește în mine.
Sunt hărăzit să fiu conducătorul vostru uns.

Pribeag ce-am fost acuma nu mai pot să fiu.
Meleauri ce le-am prins, pe hăț ușor s-au dus,
Bucuros mă umblu, nu-s aievea, aici sunt viu,
Iar o să mă puneți, eu o știu, acolo căt mai sus.

Pe spate eu ștampile am, nu sunt de lăudat,
Dar mâna neclintită-n luptă, o zi n-a încetat.