în parcul alb priveam castanul cuprins de ger până-n fibre

(tu nu veneai era târziu)

crengi de cristal străluceau în lumina stingheră



din împărăția gheții

doar o rafală a vântului spre-a-i curma suferința

doar atât



rămânea eliberarea focul duduind într-o sobă

fumul încoronându-l în drum către stele



în spațiul gol mă mai întorc ades