Petrec închis în mine amara suferință
Incapabil de-a fi-nțeles mă izolez față de-orice ființă
Inclusiv față de-a mea iubire
Care nimic mă-ntreabă, doar dacă-i dau de știre...
Era o vreme când ajutam pe-oricine
Doream să fac cât mai mult bine
Și-mi părea rău când nu puteam să-l fac...în fine.
Acum, primesc răspuns la ajutorul vorbelor, tăcere
La orice bucurie făcută primesc, durere
Mângâierea-i răsplătită cu o palmă
Iar vindecarea unei răni, c-o adâncă tăietură de lamă...
Nu mai aștept nimica de la voi, cei foști apropiați
Nu voi o cană de apă, ipocriților, ce pe la spate mă scuipați
Vă las definitiv, voi singuri să vă descurcați
Sunteți pierduți pe veci, pentru că satanei vă-nchinați!